La începutul noului mileniu, Organizația Mondială a Sănătății, susținută de Organizația Națiunilor Unite, a decis să declare perioada 2000–2010 drept „Decada Osului și a Articulației”, pentru a atrage atenția asupra creșterii impactului bolilor musculoscheletale asupra stării de sănătate, pe măsură ce speranța de viață a crescut. Suferințele musculoscheletale reprezintă cea mai frecventă cauză a incapacității, mai ales în țările dezvoltate, având o influență semnificativă asupra calității vieții și generând costuri importante pentru sistemul de sănătate. În timp ce speranța de viață la nivel mondial a crescut în secolul al XX-lea cu aproximativ 20 de ani, numărul persoanelor active profesional, care asigură resursele financiare necesare pentru costurile îngrijirii medicale și sociale ale membrilor societății, s-a redus. Deoarece bolile musculoscheletale sunt mai frecvente la vârstnici, este de așteptat ca numărul celor afectați să crească, iar odată cu acesta și necesarul de resurse financiare pentru îngrijire medicală și asistență socială.
Obiectivul „Decadei Osului și a Articulației” este îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu afecțiuni musculoscheletale prin:
– conștientizarea mai profundă a suferinței și a costurilor pe care aceste boli le implică pentru societate;
– promovarea unor metode de prevenție și a unor tratamente mai eficiente;
– aprofundarea, prin cercetare, a înțelegerii afecțiunilor musculoscheletale, în vederea îmbunătățirii metodelor de prevenție și tratament.
Un alt scop al „Decadei Osului și a Articulației” este creșterea capacității programelor desfășurate în această perioadă de a îmbunătăți detectarea precoce a bolii și eficiența tratamentului aplicat pentru reabilitarea pacienților care suferă de aceste afecțiuni, prin includerea unei game variate de măsuri, precum formarea profesională, educarea pacientului și a familiei acestuia. Bolile musculoscheletale sunt foarte răspândite. Dintre acestea, artroza este, în mod particular, mai frecventă la vârstnici, iar previziunile indică o creștere a numărului persoanelor afectate. Dintre pacienții cu artroză, 80% prezintă un anumit grad de limitare a mișcării, iar 25% dintre aceștia nu mai pot desfășura majoritatea activităților cotidiene. Este evident că și în România atenția acordată suferințelor musculoscheletale, în special afecțiunilor articulației șoldului, a crescut. Acest fapt este susținut și de majorarea constantă a sumelor alocate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate, în ultimii ani, pentru „Prevenție în Traumatologie și Ortopedie”.
Lect. univ. dr. Dumitru Niculae CRISTEA
Sportul reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care omul își poate cunoaște și dezvolta propriul corp. Prin mișcare, fiecare persoană descoperă limitele și capacitățile organismului său, învățând să își controleze efortul, respirația și coordonarea. Indiferent dacă este practicat la nivel recreativ sau de performanță, sportul contribuie la formarea unui stil de viață sănătos și echilibrat.
Activitatea fizică influențează pozitiv toate sistemele organismului. Mușchii devin mai puternici, inima funcționează mai eficient, iar rezistența la efort crește. În același timp, sportul îmbunătățește postura, flexibilitatea și capacitatea de concentrare. Prin antrenamente regulate, corpul se adaptează treptat la solicitări mai mari, demonstrând o remarcabilă capacitate de dezvoltare și recuperare.
Performanța sportivă nu depinde doar de forța fizică, ci și de disciplină, perseverență și motivație. Sportivii învață să își stabilească obiective, să depășească obstacole și să gestioneze atât succesul, cât și eșecul. Aceste calități sunt valoroase nu doar pe terenul de sport, ci și în viața de zi cu zi, contribuind la dezvoltarea personalității și a încrederii în sine.
Un alt aspect important este impactul sportului asupra sănătății mentale. Mișcarea reduce stresul, îmbunătățește starea de spirit și stimulează producerea endorfinelor, cunoscute și sub denumirea de „hormonii fericirii”. Astfel, sportul devine un instrument important pentru menținerea echilibrului emoțional și pentru creșterea calității vieții.
În concluzie, sportul este mai mult decât o activitate fizică. El reprezintă o cale prin care descoperim potențialul corpului nostru și înțelegem ce înseamnă performanța. Prin muncă, perseverență și pasiune, fiecare persoană poate obține rezultate remarcabile și poate transforma mișcarea într-un aliat al sănătății și al dezvoltării personale.
Conf. univ. dr. Cristian-Florian SAVU
’’Visul tău îţi stabileşte obiectivele; obiectivele îţi trasează acţiunile; acţiunile tale dau naştere rezultatelor; rezultatele îţi aduc succesul.’’ (John C. Maxwell)
Înotul oferă un antrenament complet pentru întregul corp, cu un impact minim asupra articulațiilor, are un pronunţat caracter igienic, prin prisma factorilor naturali de călire a organismului, pe baza influenţelor asupra capacităţilor de termoreglare a acestui. De asemenea, vizează:
- creşterea rezistenţei organismului la îmbolnăvire (asigurarea unei stări optime a sănătăţii întregii populaţii, exprimată prin robustețea şi vigoarea fizică, prelungirea duratei vieţii active)
- înotul aduce un aport substanţial la perfecţionarea marilor funcţiuni, prin controlul conştient asupra respiraţiei, activizarea sistemului cardio-vascular, în condiţiile efortului specific, general şi în poziţie orizontală
- contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului prin caracterul simetric al mişcărilor, în concordanţă cu particularităţile morfologice ale corpului uman (sub forma lui analitică, are un rol activ în prevenirea şi creşterea activităţilor corporale vicioase şi ale deficiențelor fizice, mai ales în timpul perioadei de creştere)
- este un mijloc modelator ideal (menţinerea unui nivel ridicat de funcţionalitate optimă şi adaptare la efortul fizic şi psihic specific înotului, indiferent de vârstă şi sex, determină o stare de echilibru biologic, cu alte cuvinte, aşa – numita homeostazie.
- practicarea înotului influenţează favorabil sistemul nervos: reacţia de adaptare la acest stimul (înotul) fiind pozitivă şi complexă
- constituie un mijloc eficient de recuperare ca și hidrokinetoterapie în unele afecţiuni ale aparatului locomotor, a unor sisteme şi aparate a organismului; principalele sale merite sunt însă cele profilactice
- înotul are un caracter aplicativ deosebit, devenind o condiţie de viaţă pentru cei a căror activitate este legată de mediul acvatic
- contribuie la dezvoltarea și formarea unei capacităţi fizice ridicate a omului, exprimată prin dezvoltarea la un nivel superior a calităţilor motrice de bază (forţă, viteză, rezistentă, îndemânare, mobilitate) şi a unei serii întregi de calităţi psihice, din sfera cognitivă (senzaţii, percepţii, reprezentări, gândiri, imaginaţie, etc.), volitivă (curaj, spirit de iniţiativă, hotărâre, perseverenţă, etc.), afectivă (sentimente, emoţii) şi estetică (simţul ritmului al armoniei, al coordonării mişcărilor, expresivitatea combinată cu exactitatea actului motric tot mai rafinat), precum şi trărăturile de personalitate (caracter, aptitudine, conştiinţă), sunt stimulate şi educate în acest context, conturând o fiinţa umană echilibrată, cu o personalitate armonios dezvoltată,
- dezvoltă o musculatură elastică, lungă, modelând fizicul în parametrii concepţiei antice despre frumuseţea corpului uman.
- are un pronunţat caracter competiţional, dovadă că a fost inclus în rândul sporturilor olimpice încă de la prima olimpiadă modernă, Atena 1896.
Aria accesibilitătii sale este nelimitată de vârstă sau nivel de posibilităţi, în acest sens, efectele favorabile asupra organismului nefiind egalate de nici un alt sport.
Conf. univ. dr. Ancuța Pîrvan
- Scheletul uman este alcătuit din 206 oase, dintre care 33-34 alcătuiesc coloana vertebrală, restul de 172-173 se grupează în jurul acesteia.
- Craniul uman poate rezista la presiuni mari în direcţia boltă – bază, fără a se rupe, micşorându-şi cel mult înălţimea (diametrul bazilo-bregmatic), cu 7-8%. Craniul poate cădea de la o înălţime de 1-2 m pe ciment, fără a se sfărâma, sărind ca o minge datorită elasticităţii sale. Rezistenţa la presiune a oaselor este foarte mare, de 30 ori mai mare pe mm² decât a cărămizii; de 2,5 ori mai mare decât a granitului şi se apropie de cea a fierului. Pentru a obţine sfărâmarea unui os trebuie să se acţioneze asupra lui cu o forţă foarte mare. Boigey arată că pentru sfărâmarea unei vertebre lombare sunt necesare 1000 kg, pentru un femur 2000 kg, iar pentru o tibie 4100 kg.
- Sistemul nervos controlează activitatea de la o mişcare la alta, totul, fără excepţie, fiind cea mai complexă şi mai importantă reţea de control şi de distribuţie a informaţiilor. Fără sistemul nervos nu există auz şi vedere, nu se manifestă durere şi bucurie, dar nu sunt nici mişcări coordonate; ar fi de neînchipuit reglarea unor funcţii fiziologice ca digestia, circulația sau respiraţia, fără să mai vorbim despre importanţa memoriei şi a luării de decizii.
- Pielea, cel mai mare organ (aprox. 2,5 m2), este un imens câmp receptor datorită numeroaselor şi variatelor terminaţii ale analizatorului cutanat, care informează centrii nervoşi superiori asupra proprietăţilor obiectelor şi fenomenelor cu care organismul vine în contact.
- La nivelul globului ocular, adaptarea vizuală la întuneric şi lumină este legată de transformările pigmenţilor vizuali. Culorile primare – roşu, verde şi albastru – pot forma, prin amestecul lor, orice altă culoare, inclusiv cea albă. Negrul se admite că ar fi produs prin lipsa stimulării nervoase.
Conf. univ. dr. Gabriela Monica IONESCU