Nimic. Arealul dispune de numeroase peșteri fosile, cu pachete sedimentare consistente, adevărate biblioteci preistorice, cu capacitatea de a conserva fauna și înmagazina măturii ale activității umane. Recent, din inițiativa drd. Sebastian Șerbănescu, departamentele de Istorie și Geografie, reprezentate de dr. Marian Cosac și dr. George Murătoreanu, au întreprins o primă evaluare a potențialului arheologic al peșterilor din Bazinul Întregalde, Munții Trascăului, Județul Alba. Am revenit, împreună cu dr. Ștefan Vasile (Univ. din București) și am continuat cercetarea începută în Peștera nr. 2, Sat Boțani, Comuna Întregalde. Rezultatele obținute aduc pe harta siturilor paleolitice din peșteră un nou punct, unde materialul litic specific Paleoliticului mijlociu este asociat cu faună și resturi de combustie, cenușă și cărbune. Fără implicarea dr. Mădălina Stănescu (Muzeul Vrancei), dr. Ionel Geambașu (Liceul Tehnologic Dacia – București), drd. Sebastian Șerbănescu, Ionuț Stănescu (Muzeul Vrancei) și masterand Vlăduț Georgescu, această cercetare arheologică nu se putea desfășura.
Prof. univ. dr. Marian COSAC
Rețeaua informativă a Securității, activă în muzeele de istorie la începutul anilor ’80, secolul trecut, era alcătuită din 271 de surse, colaboratori și surse folosite cu aprobarea organelor de partid, la un personal de „circa 1.600 persoane, dintre care 1230 cu studii superioare” din instituțiile muzeale. La acești colaboratori se adaugă „150 de surse ale altor compartimente de muncă ori ale organelor de miliţie” , dar și sursele din rândul zilierilor și voluntarilor prezenți pe șantierele arheologice, după cum suntem informați din Nota – Raport a Inspectoratului Județean Botoșani, transmisă Departamentului Securității Statului, în data de 25.02.1982. Se propunea pentru anul 1982 „Cunoaşterea din timp a locurilor unde urmează a se efectua săpături arheologice şi încadrarea personalului muncitor cu surse din comunele respective sau din apropierea acestora”. Situația era valabilă pe toate șantierele arheologice, în mod particular pe acelea unde erau angrenați și cercetători străini.
Sursa: M. Cosac, Cercetarea arheologică şi muzeele de istorie în documentele fostei Securităţi, Ed. Cetatea de Scaun, 2023, ISBN978-606-537-608-3
Știm că, inițial, în secolele care au precedat întemeierea Țării Românești și accederea la statutul de capitală/mai exact principală reședință domnească, a fost un simplu “loc de târg”, așa cum o denotă însăși etimologia [slavă] a numelui său: Târgoviște. În raport cu geografia [fizică și umană] a zonei, acest fapt este perfect justificat, “târgoviștea” profilându-se ca un centru de convergență regională, deservind salba de așezări de pe văile superioară și mijlocie ale Ialomiței, respectiv Dâmboviței. De altfel, locul destinat schimburilor comerciale a fost ales/amenajat chiar la intersecția celor două axe, pe locul actualei piețe a Bărăției.
Ulterior, după întemeierea Țării Românești [la cumpăna sec. XIII-XIV] și extinderea stăpânirii sale către Dunărea Inferioară, în detrimentul Hoardei de Aur, voievodul Vladislav-Vlaicu le-a impus, în anul 1368, negustorilor brașoveni să purceadă către Brăila ̶ ca ultim segment al marelui drum comercial ce unea Europa Centrală de Gurile Dunării ̶ prin culoarul Rucăr-Bran, interzicându-le vechea cale de acces, mult mai facilă, de pe Valea Teleajenului, prea îndepărtată de centrele de putere domnești, de la Câmpulung și Arghiș/Argeș [redenumit, mult mai târziu, Curtea de Argeș]. Acest fapt a reprezentat o oportunitate majoră pentru Târgoviște, care devenea cel mai important punct de vamă și popas pe acest traseu, după Câmpulung.
Drept consecință, în actualul areal al Curții Domnești a fost instituit/amenajat un punct vamal, extins ulterior într-o veritabilă reședință voievodală, care îl deservea, foarte probabil, pe domnul asociat la conducerea statului. În siajul acestor desfășurări, din inițiativă domnească, așezarea va găzdui un grup de coloniști sași, care au contribuit în mod decisiv la dobândirea statutului de oraș. Cel mai târziu, acest fapt s-a împlinit în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, când Târgoviște este atestată, în anul 1396, alături de Arghiș/Argeș, ca [a doua] capitală a Țării Românești. Rosturile ei, așa cum sugeram anterior, erau legate de domnia, ca asociat, a voievodului Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân. De altfel, în anul 1418, acesta emitea un act “din însăși casa domnie mele și din însuși orașul domniei mele”.
Prof. univ. dr. Denis Căprăroiu, arheolog expert și membru al Comisiei de Istorie a Orașelor din cadrul Academiei Române