Nimic. Arealul dispune de numeroase peșteri fosile, cu pachete sedimentare consistente, adevărate biblioteci preistorice, cu capacitatea de a conserva fauna și înmagazina măturii ale activității umane. Recent, din inițiativa drd. Sebastian Șerbănescu, departamentele de Istorie și Geografie, reprezentate de dr. Marian Cosac și dr. George Murătoreanu, au întreprins o primă evaluare a potențialului arheologic al peșterilor din Bazinul Întregalde, Munții Trascăului, Județul Alba. Am revenit, împreună cu dr. Ștefan Vasile (Univ. din București) și am continuat cercetarea începută în Peștera nr. 2, Sat Boțani, Comuna Întregalde. Rezultatele obținute aduc pe harta siturilor paleolitice din peșteră un nou punct, unde materialul litic specific Paleoliticului mijlociu este asociat cu faună și resturi de combustie, cenușă și cărbune. Fără implicarea dr. Mădălina Stănescu (Muzeul Vrancei), dr. Ionel Geambașu (Liceul Tehnologic Dacia – București), drd. Sebastian Șerbănescu, Ionuț Stănescu (Muzeul Vrancei) și masterand Vlăduț Georgescu, această cercetare arheologică nu se putea desfășura.
Prof. univ. dr. Marian COSAC
Rețeaua informativă a Securității, activă în muzeele de istorie la începutul anilor ’80, secolul trecut, era alcătuită din 271 de surse, colaboratori și surse folosite cu aprobarea organelor de partid, la un personal de „circa 1.600 persoane, dintre care 1230 cu studii superioare” din instituțiile muzeale. La acești colaboratori se adaugă „150 de surse ale altor compartimente de muncă ori ale organelor de miliţie” , dar și sursele din rândul zilierilor și voluntarilor prezenți pe șantierele arheologice, după cum suntem informați din Nota – Raport a Inspectoratului Județean Botoșani, transmisă Departamentului Securității Statului, în data de 25.02.1982. Se propunea pentru anul 1982 „Cunoaşterea din timp a locurilor unde urmează a se efectua săpături arheologice şi încadrarea personalului muncitor cu surse din comunele respective sau din apropierea acestora”. Situația era valabilă pe toate șantierele arheologice, în mod particular pe acelea unde erau angrenați și cercetători străini.
Sursa: M. Cosac, Cercetarea arheologică şi muzeele de istorie în documentele fostei Securităţi, Ed. Cetatea de Scaun, 2023, ISBN978-606-537-608-3
Știm că, inițial, în secolele care au precedat întemeierea Țării Românești și accederea la statutul de capitală/mai exact principală reședință domnească, a fost un simplu “loc de târg”, așa cum o denotă însăși etimologia [slavă] a numelui său: Târgoviște. În raport cu geografia [fizică și umană] a zonei, acest fapt este perfect justificat, “târgoviștea” profilându-se ca un centru de convergență regională, deservind salba de așezări de pe văile superioară și mijlocie ale Ialomiței, respectiv Dâmboviței. De altfel, locul destinat schimburilor comerciale a fost ales/amenajat chiar la intersecția celor două axe, pe locul actualei piețe a Bărăției.
Ulterior, după întemeierea Țării Românești [la cumpăna sec. XIII-XIV] și extinderea stăpânirii sale către Dunărea Inferioară, în detrimentul Hoardei de Aur, voievodul Vladislav-Vlaicu le-a impus, în anul 1368, negustorilor brașoveni să purceadă către Brăila ̶ ca ultim segment al marelui drum comercial ce unea Europa Centrală de Gurile Dunării ̶ prin culoarul Rucăr-Bran, interzicându-le vechea cale de acces, mult mai facilă, de pe Valea Teleajenului, prea îndepărtată de centrele de putere domnești, de la Câmpulung și Arghiș/Argeș [redenumit, mult mai târziu, Curtea de Argeș]. Acest fapt a reprezentat o oportunitate majoră pentru Târgoviște, care devenea cel mai important punct de vamă și popas pe acest traseu, după Câmpulung.
Drept consecință, în actualul areal al Curții Domnești a fost instituit/amenajat un punct vamal, extins ulterior într-o veritabilă reședință voievodală, care îl deservea, foarte probabil, pe domnul asociat la conducerea statului. În siajul acestor desfășurări, din inițiativă domnească, așezarea va găzdui un grup de coloniști sași, care au contribuit în mod decisiv la dobândirea statutului de oraș. Cel mai târziu, acest fapt s-a împlinit în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, când Târgoviște este atestată, în anul 1396, alături de Arghiș/Argeș, ca [a doua] capitală a Țării Românești. Rosturile ei, așa cum sugeram anterior, erau legate de domnia, ca asociat, a voievodului Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân. De altfel, în anul 1418, acesta emitea un act “din însăși casa domnie mele și din însuși orașul domniei mele”.
Prof. univ. dr. Denis Căprăroiu, arheolog expert și membru al Comisiei de Istorie a Orașelor din cadrul Academiei Române
Podoabele reprezintă o inepuizabilă sursă de reflecție deoarece, prin intermediul acestor obiecte, noi putem identifica comportamentul simbolic și religios al grupurilor preistorice, dar ele pot reflecta și unele aspecte socio-economice ale acestor comunități sau pot deveni marcatori ai granițelor și rutelor de schimb în preistorie.
Un astfel de proiect de cercetare are ca scop să analizeze podoabele preistorice din teritoriul nord dunărean, urmărind câteva aspecte:
- caracterizarea societăților preistorice, în particular organizarea lor socială, sistemele de schimb și unitățile etno-culturale, prin intermediul studiului podoabelor descoperite în necropole și așezări;
- crearea unor colecții experimentale de referință, pentru studiul podoabelor preistorice;
- analize de tafonomie și tehnologie, microscopie, macro-fotografie; analize SEM+EDS, spectroscopie FTIR și RAMAN etc.
Cronologic, proiectul se concentrează asupra Neoliticului și Calcoliticului din teritoriul nord dunărean (cca. 6300-3500 cal. BC.), dar studiile se vor extinde și dincolo de această perioadă. Obiectivul acestui proiect este de a identifica și explora transformările în compoziția podoabelor, pentru a înțelege factorii care au determinat utilizarea unor materii prime și tehnici, în opoziție cu alte posibile variante. Se va încerca identificarea, acolo unde este posibil, a momentului în care anumite tipuri de podoabe apar și sunt abandonate în regiunea vizată, toate acestea cu scopul de a determina limitele culturale și temporale ale anumitor tipuri de podoabe, locul de origine, schimburile și rutele de circulație etc. Urmând această cale, am dori să răspundem la întrebarea: pot fi podoabele utilizate drept indicatori ai unor fenomene culturale particulare în preistoria teritoriului nord dunărean?
Prof. univ. dr. habil. Monica Mărgărit, coordonator proiect
Profundele schimbări climatice, perceptibile la scară planetară și necesitatea identificării soluțiilor pentru supraviețuirea umanității, reprezintă dezbateri majore în societatea contemporană. Trebuie, însă, știut că, de-a lungul preistoriei, umanitatea s-a confruntat cu schimbări climatice, unele radicale, care și-au pus amprenta asupra strategiilor de exploatare și gestionare a mediului, în special cel animal, și s-au reflectat în tipul de economie practicat.
În universitatea noastră se desfășoară un program de cercetare prin care se încearcă analiza, cuantificarea și compararea fenomenelor climatice și conturarea unei imagini integrate asupra modalităților de exploatare ale mediului animal, de către comunitățile preistorice, în special cele aparținând comunităților Hamangia, Gumelnița și Cucuteni (mileniile V-IV BC). Investigațiile vor acoperi două domenii prioritare: cel al evoluției biodiversității animale (ex. diversitatea taxonomică, mutații în spectrul faunei) și cel al tehnologiei osoase (tipologie, tehnologie, traseologie). Deși aceste culturi sunt bine documentate arheologic, lipsesc studiile integrative care să combine elementele de paleoclimat cu analize faunistice și ale industriei osoase.
Obiectivul principal al proiectului este de a genera primul set de date care să lege dovezile managementului resurselor animale cu analizele sistematice ale tehnologiei osoase. Prin această integrare, se vor testa ipoteze explicite: dacă perturbația climatică a produs schimbări măsurabile în modelele de management și de procurare a resurselor animale și dacă selecția materiilor prime osoase păstrează semnături culturale specifice, independent de schimbările ecologice.
Prof. univ. dr. habil. Monica MĂRGĂRIT – coordonator proiect
Istoria Serviciului Românesc al Radio Europa Liberă reprezintă o temă de cercetare cu un potențial deosebit pentru înțelegerea Războiului Rece și a confruntării politice, ideologice și informaționale dintre cele două blocuri de state. Lansate în 1950, emisiunile în limba română ale Europei Libere au devenit, timp de decenii, o sursă alternativă de informație pentru o societate supusă cenzurii și controlului ideologic, dar și o platformă importantă pentru promovarea libertății, a drepturilor omului și a valorilor democratice.
Studierea istoriei Serviciului Românesc permite depășirea unei istorii strict instituționale a postului de radio și deschide numeroase direcții de cercetare: mecanismele propagandei și contrapropagandei în timpul Războiului Rece, circulația informației dincolo de Cortina de Fier, politicile regimului comunist față de presa occidentală, activitatea serviciilor de securitate, disidența și exilul românesc, receptarea emisiunilor de către populație, precum și rolul mass-media în confruntarea dintre regimurile autoritare și societate.
Potențialul acestei teme este amplificat de bogăția și diversitatea surselor disponibile. Documentele păstrate la Hoover Institution Library & Archives de la Stanford, la Open Society Archives de la Budapesta, în arhivele CNSAS, în Arhivelor Naționale ale României, în IICCMER, precum și în colecțiile personale, înregistrările audio, transcrierile emisiunilor, scrisorile ascultătorilor, memoriile, interviurile și documentele audiovizuale oferă posibilitatea unor cercetări comparative și interdisciplinare. O parte importantă a acestui patrimoniu documentar rămâne încă insuficient cercetată și valorificată.
Prin urmare, istoria Serviciului Românesc al Radio Europa Liberă poate constitui un veritabil laborator de cercetare a Războiului Rece, în care istoria politică se întâlnește cu istoria mass-media, cu istoria ideilor, cu studiul propagandei, al exilului, al disidenței, al serviciilor secrete și al memoriei comunismului. Cercetarea sistematică și critică a acestor surse poate contribui nu numai la reconstituirea istoriei Europei Libere, ci și la o înțelegere mai profundă a societății românești în timpul regimului comunist și a locului României în confruntarea globală dintre Est și Vest.
Prof. univ. dr. hab. Sergiu Musteață